22/04/2021
⭕ În catapetesme putem picta modele unicat în combinații diferite la cererea dvs ! Comenzi la tel. 0745012332 cu WhatsApp ✅
26.08.2014 – Cuvioasa Teofana Basarab, prinţesa cu suflet de călugăriţă: Darul Basarabilor pentru monahismul ortodox
marți, august 26th, 2014
Domnitorul Basarab I a avut două fiice: Teodora şi Ruxanda, şi un fiu: Nicolae Alexandru. Aceştia s-au bucurat de o îngrijire deosebită şi de o educaţie aleasă; cele două fiice, cu lecturi şi cântări religioase şi cu deprinderea artei broderiilor bisericeşti, iar tânărul Nicolae, cu deprinderea strategiei politico-militare, dar şi cu mânuirea armelor.
Din raţiuni politice, voievodul şi-a căsătorit ambele fiice cu doi viitori ţari, din Bulgaria şi Serbia. Teodora a devenit astfel, în jurul anului 1322, soţia lui Ivan Alexandru, nepotul ţarului bulgar Mihail Şişman (iar Ruxanda, soţia prinţului sârb Ştefan Deceanschi). În 1323, Mihail al Bulgariei a fost ajutat de o oaste însemnată de „ungrovlahi“ în bătăliile cu Imperiul Bizantin. Deşi numele voievodului transalpin nu este consemnat, istoricii sunt de părere că acesta era Basarab I. Acelaşi voievod îl va mai sprijini pe ţarul bulgar şi la 28 iunie 1330, când a avut loc bătălia de la Velbužd între armatele bulgare şi cele sârbe (sub comanda lui Ştefan Uroş); sorţii bătăliei s-au arătat însă favorabili sârbilor, bătrânul ţar bulgar murind pe câmpul de luptă. În locul său va fi proclamat ţar Ivan Alexandru.
Ţarină a Bulgariei
După plecarea în sudul Dunării (la Târnovo, acolo unde era capitala statului bulgar), Teodora s-a implicat în viaţa culturală a poporului său adoptiv. Cu sprijinul ei se creează la Loveci un centru cultural bulgar, o şcoală unde se traduc şi se copiază manuscrise de la Muntele Athos şi de la Curtea bizantină. Multe dintre acestea se mai păstrează încă în marile biblioteci şi muzee din Londra, Moscova, Sankt-Petersburg şi Sofia. După 1330, în calitate de ţarină a Bulgariei, Teodora sprijnină şi mai mult activitatea culturală începută cu câţiva ani mai înainte la Loveci şi încearcă să creeze centre similare şi în alte oraşe mari (Târnovo şi Vidin). Nu uită să-şi îndeplinească îndatoririle de mamă, purtând de grijă şi educându-şi cei trei copii (doi băieţi: Mihail şi Straţimir, şi o fată). Reputaţia ei în mediul local bulgar a crescut necontenit datorită „nobleţei sufleteşti, evlaviei şi smereniei cu care a înţeles să-şi ducă viaţa de familie“.
Repudiată de la curtea domnească
Nefericirea avea să se abată însă asupra Teodorei. „Uşuratic şi afemeiat“, ţarul Ivan Alexandru îşi încalcă jurămintele şi „sacrifică orice valoare spirituală“, având şi motive politice, aduce la curtea sa o evreică bogată din Târnovo, cu care se căsătoreşte în 1347. După alte surse, Teodora Basarab ar fi fost repudiată de soţul său în 1355, după moartea lui Basarab I. Putem presupune că Ivan Alexandru se temea de socrul său şi de un eventual conflict cu Ţara Românească. Pentru a-şi linişti supuşii şi, poate, pentru a-i duce în eroare, îşi botează noua soţie în religia ortodoxă, punându-i numele Teodora. Astfel, documentele oficiale de la curtea sa continuau să fie emise tot în numele ţarului Ivan Alexandru şi a soţiei sale, Teodora. Existând riscul declanşării unui război între cele două ţări (Bulgaria şi Ţara Românească), Teodora Basarab nu se întoarce la tatăl său (sau la fratele său, Nicolae Alexandru), ci intră în monahism, la o mănăstire de maici de lângă Târnovo, primind numele Teofana. Locuitorii din Târnovo, dar şi maicile din mănăstirea unde se retrăsese îi admirau demnitatea şi smerenia cu care suporta toate suferinţele sufleteşti şi necazurile abătute asupra sa. Pentru ca durerea să fie şi mai mare, noua ţarină îl otrăveşte pe unul din cei doi fii ai săi, încercând astfel să înlesnească drumul spre tron pentru fiul său, Şişman. În scurt timp, între Şişman şi Straţimir, fiul cel mare al Teofanei Basarab, izbucneşte un conflict. În această situaţie, ţarul Ivan Alexandru hotărăşte să-şi împartă ţara în două: partea de vest (cu capitala la Vidin) este dată lui Straţimir, iar partea estică (cu capitala la Târnovo) este în continuare condusă de Ivan Alexandru, care îşi va asocia însă curând la domnie pe Şişman. Astfel, din 1365, iau naştere în Bulgaria două ţarate independente, uşurându-li-se în felul acesta turcilor calea spre cucerirea acestor teritorii.
Iubitoare de cultură şi frumos
Cuvioasa Teofana părăseşte mănăstirea de lângă Târnovo şi se stabileşte la Vidin, lângă fiul său, Straţimir. Din interese politice, acesta se căsătoreşte cu vara sa primară, Ana, fiica voievodului Nicolae Alexandru (1352-1364), urmaşul lui Basarab I în scaunul domnesc al Ţării Româneşti. Continuând activitatea începută cu câteva decenii mai înainte la Loveci, Teofana Basarab, sprijinită de Ana, transformă Vidinul în cel mai important centru cultural bulgar al vremii. Se traduc şi se copiază manuscrise, se întocmesc florilegii de vieţi de sfinţi şi sfinte, se propun modele de viaţă creştinească, se impulsionează viaţa monahală. Această activitate deosebită avea să fie întreruptă de armatele otomane care au cucerit Vidinul în 1396, sub conducerea sultanului Baiazid Fulgerul.
Nu cunoaştem anul mutării la cele veşnice a Teofanei Basarab. Cert este că viaţa sa virtuoasă şi ascetică nu a rămas necunoscută popoarelor din Balcani, astfel că ea a fost canonizată de Biserica bulgară, moaştele ei fiind aşezate cu cinste în catedrala Vidinului. După cucerirea oraşului de către turci, racla a fost mutată la Belgrad. A rămas aici până în 1520, când turcii vor ocupa şi acest mare centru al creştinismului răsăritean. La ordinul sultanului Soliman, moaştele Teofanei Basarab au fost mutate la Constantinopol, împreună cu cele ale Sfintei Parascheva şi cu alte odoare şi bunuri.
Locul Cuvioasei Teofana în istoria creştinismului de la nord şi sud de Dunăre
Aşadar, iniţiativa formării statului Ţara Românească, prin unirea tuturor formaţiunilor politice de la sud de Carpaţi, menţionate de izvoarele istorice încă din prima jumătate a secolului al XIII-lea, a avut-o Basarab I, cel mai probabil, originar din dreapta Oltului (Oltenia de astăzi), urmaş al lui Litovoi, strateg politic şi militar desăvârşit. Pe lângă rolul politico-militar şi naţional, familia sa a avut în istoria noastră şi un important rol religios. Atât Basarab I, cât şi ceilalţi urmaşi ai săi în scaunul de la Argeş (începând cu fiul său, Nicolae Alexandru) au purtat de grijă Bisericii străbune. Pe lângă numeroasele lor ctitorii, se cuvine amintită şi contribuţia hotărâtoare la înfiinţarea şi recunoaşterea Mitropoliei Ungrovlahiei, în 1359. De mare importanţă rămâne în istoria Bisericii noastre şi legătura strânsă dintre urmaşii lui Basarab I (de la Nicolae Alexandru, Vladislav, Radu, Dan şi până la Mircea cel Bătrân) şi Cuviosul Nicodim de la Tismana. În urma acestei colaborări, monahismul românesc a cunoscut o reorganizare, o revigorare deosebită. În acest context, viaţa plină de smerenie, dar şi de râvnă pentru cele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu a Teodorei Basarab, fiica lui Basarab I, ni se relevă într-o altă dimensiune, capătă o importanţă aparte. Plecată în sudul Dunării pentru a deveni ţarină a bulgarilor, se implică în propăşirea culturală a vecinilor noştri, câştigându-le respectul şi admiraţia. Atunci când are de suferit din pricina moravurilor uşoare şi intereselor personale ale soţului său, Teodora îşi asumă această suferinţă cu demnitate şi smerenie. Pentru a-şi feri cele două popoare pe care le iubea atât de mult (român şi bulgar) de un conflict militar ce ar fi provocat mii de victime şi atât de multă suferinţă, Teodora nu se întoarce la familia sa, la nord de Dunăre, ci alege să intre în monahism, devenind pentru contemporani şi posteritate Cuvioasa Teofana Basarab. Viaţa sa curată, dragostea pentru Hristos şi pentru semeni au transformat-o încă din timpul vieţii într-un model pentru creştinii din toată Peninsula Balcanică. Canonizată de Biserica Ortodoxă Bulgară, Teofana Basarab aşteaptă încă, cu răbdare şi smerenie, să-şi primească locul cuvenit în Calendarul Sfinţilor Români.
Pr. lect. dr. Sergiu Popescu
