14/01/2019
15 IANUARIE, ZIUA ÎN CARE UN GENIU A ÎMBRĂȚIȘAT ROMÂNIA
Deși purtarea în suflet a lui Mihai Eminescu este departe de a se rezuma doar la zile precum 15 ianuarie sau 15 iunie, totuși nu putem lăsa această zi să treacă neobservată...
Este ziua în care, acum 169 de ani, România avea să devină infinit mai bogată prin adăpostirea, în infinitul cunoașterii sale, unei minți sclipitoare despre care Nicolae Iorga avea să spună că ”stăpânea cu desăvârşire cunoştinţa trecutului românesc şi era perfect iniţiat în istoria universală, nimeni din generaţia lui n-a avut în acest grad instinctul adevăratului înţeles al istoriei, la nimeni până la el nu s-a prefăcut într-un element permanent şi determinant al întregii lui judecăţi”.
Astăzi, acum, sunt două lucruri pe care îmi doresc a vi le supune atenției , cu îndemnul sincer de a-l păstra viu în inimile dumneavoastră, dar mai ales a copiilor dumneavoastră, prin viziunea sa asupra creștinismului și a poeziei ”Rugăciune”:
„Sunt două mii de ani aproape de când ea (Evanghelia) a ridicat popoare din întuneric, le-a constituit pe principiul iubirii aproapelui, două mii de ani de când biografia Fiului lui Dumnezeu e cartea după care se creşte omenirea. Învăţăturile lui Buddha, viaţa lui Socrate şi principiile stoicilor, cărarea spre virtute a chinezului La-o-tse, deşi asemănătoare cu învăţămintele creştinismului, n-au avut atâta influenţă, n-au ridicat atâta pe om ca Evanghelia, această simplă şi populară biografie a blândului Nazarinean a cărui inimă a fost străpunsă de cele mai mari dureri morale şi fizice, şi nu pentru el, pentru binele şi mântuirea altora. Şi un stoic ar fi suferit chinurile lui Iisus Hristos, dar le-ar fi suferit cu mândrie şi dispreţ de semenii lui; şi Socrate a băut paharul de venin, dar l-a băut cu nepăsarea caracteristică virtuţii civice a Antichităţii. Nu nepăsare, nu dispreţ: suferinţa şi amărăciunea întreagă a morţii au pătruns inima Mielului simţitor şi, în momentele supreme, au încolţit iubirea în inima Lui şi şi-au încheiat viaţa pământească cerând de la Tată-Său din ceruri iertarea prigonitorilor. Astfel, a se sacrifica pe Sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane”
RUGĂCIUNE
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie;
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire,
Privirea-ţi adorată
Asupra-ne coboară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Noi, cei din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-nendurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, Maică prea curată
Şi pururea fecioară,
Marie!
foto: sursa internet
